Toti copiii sunt indisciplinati la un moment dat. Fie ca simt nevoia unei revolte, fie vor sa experimenteze tot ce li se pare nou, ei trebuie readusi pe “linia cea buna“.
Disciplina este perceputa, de un timp incoace, ca o notiune cu conotatii negative. Este asociata mai curand cu pedepsele fizice sau verbale aplicate de unii parinti copiilor. De altfel, bataia era una dintre masurile uzuale de “educare” folosita de numerosi parinti, dar si profesori inainte de 1989. Iar aceasta practica, din pacate, inca se mai pastreaza.
Dar disciplina n-ar trebui sa implice deloc pedeapsa fizica. Ea inseamna de fapt educarea copilului, in sensul invatarii regulilor unui comportament adecvat. Parintii trebuie sa-si invete copiii sa se comporte cu buna cuviinta in societate, sa-si stapaneasca anumite porniri si sa aiba propriul control asupra tuturor actiunilor lor. Ei trebuie sa fie responsabili si constienti de efectele pe care actiunile lor pot sa le aiba asupra colegilor, prietenilor, a cunoscutilor, dar si necunoscutilor. Disciplina este, de fapt, incurajarea comportamentului bun (recompensat de parinti) si descurajarea comportamentului inadecvat al copiilor, prin folosirea unor masuri corecte. De asemenea, este strans legata si de posibilitatea de intelegere a copilului. De aceea, o recompensa cum este o jucarioara il poate implusiona pe cel mica sa aiba un comportament bun. Daca este in pana de idei, intra pe kindershop.ro unde iti sta la dispozitie o varietate de “recompense” pentru cel mic.
Ca sa poti disciplina un copil, trebuie sa te asiguri ca el intelege ce este bine si ce este rau, ce este corect si ce este incorect. Nu te astepta, de pilda, sa ai succes intr-o asemenea actiune fata de un bebelus. El nu are capacitatea de a intelege si a face diferente intre notiuni. Iar prescolarilor trebuie sa le explici la nivelul lor, cu un limbaj cat mai simplu, ce nu este corect in comportamentul lor. Sau sa le repeti de cate ori este nevoie ca nu este bine sa faca un anumit lucru.
Toti copiii gresesc
Nu exista copil care sa nu faca greseli. Greseala este o parte a procesului de educare, dar si de crestere a micutilor. Ca si adultii, ei trec prin diferite momente emotionale si cunosc diferite experimente la nivelul sentimentelor.
Dar, spre deosebire de oamenii maturi, nu stiu prea bine cum sa-si gestioneze unele sentimente care ii coplesesc uneori. Si, in consecinta, fac greseli, au reactii absolut neasteptate si neacceptate de societate. Cauzele pot fi extrem de diverse – pot fi furiosi sau frustrati de anumite situatii si reactioneaza instinctiv. Sau pot fi stresati de evenimente majore noi ce apar in viata lor (de exemplu, inceperea scolii sau despartirea parintilor). Alti copii se simt mult prea constransi de parinti si isi doresc mai multa independenta.
Iar pentru a o obtine pot face tot felul de lucruri “nebunesti”. In alte situatii, se pot simti neglijati de parinti si au o atitudine excentrica pentru a le capta atentia. Sau cred ca parintii i-au nedreptatit in vreun fel si vor sa se razbune. Ori pur si simplu sunt prea tineri pentru a intelege ca unele dintre actiunile lor nu pot fi acceptate sau tolerate de semeni. Asemenea reactii ale odraslelor nu trebuie sa fie trecute cu vederea de parinti, dar nu este indicata nici o atitudine extrema. O asemenea situatie trebuie gestionata cu inteligenta.
Nu folositi violenta!
De ce nu este buna o atitudine extrema (prin aceasta intelegand orice forma de violenta)? Consecintele, atat pe termen scurt, cat si pe termen lung asupra copiilor sunt dintre cele mai nefaste. Vechea zicala potrivit careia “acolo unde da parintele creste” nu este deloc una potrivita. Bataile sau injuraturile pot degrada pentru totdeauna relatia dintre parintele agresiv si copil. Cel mai adesea, in urma unor astfel de tratamente, pe copil il cuprinde sentimentul de frica.
Ca urmare, el va incerca sa evite astfel de momente prin diferite metode – isi minte parintii sau se ascunde de ei. Un alt gen de reactie a celui mic este pierderea respectului si a stimei fata de el insusi si permanentizarea sentimentului de teama. Micutul va avea numeroase angoase care ii vor altera comportamentul pe termen lung. Se poate inchide in el si se poate izola, evitand contactele cu prietenii si colegii. El va crede ca i se face o mare nedreptate si ca societatea este in ansamblul ei nedreapta. Pe un asemenea fundal, se dezvolta un caracter anarhic, care il poate ghida la maturitate spre un comportament antisocial.
Importanta comunicarii
Daca violenta poate mutila fizic sau psihic un copil, in schimb, comunicarea este cea care il poate ajuta sa evolueze. Aceasta difera insa in functie de varsta celui mic. Daca micutul are numai cativa anisori, trebuie, de fapt, sa i se repete la nesfarsit o anumita atitudine.
De exemplu, daca ii place foarte mult sa se joace cu manutele in apa rece de la chiuveta, trebuie sa-i spuni mereu sa nu faca acest lucru si de ce. Nu va asteptati ca dupa ce ii spuneti o data sau de doua ori el sa priceapa si sa-si aleaga o alta modalitate de joaca. Dupa numai cateva ore, sau dupa numai cateva minute, se va duce iar la baie sau la bucatarie si isi va tine manutele sub jetul de apa. El va face acest lucru instinctiv, pentru ca ii face placere. In niciun caz nu actioneaza contra indicatiilor parintilor (asa cum mai cred cate unii). El uita rapid ceea ce i s-a spus si tocmai de aceea trebuie sa i se repete de nenumarate ori, pana cand va retine indicatia respectiva.
In cazul copilului mai mare, care are notiuni clare, trebuie sa i se explice ce a gresit atunci cand nu a facut ceva corect. Parintii nu trebuie sa-i interzica pur si simplu ceva anume. Daca vor ca odrasla lor sa nu mai faca ceva sau sa nu se mai comporte intr-un anumit fel, este bine sa-i explice de ce nu este corect modul in care a actionat. Iar atunci cand arata ca a inteles ceea ce i-au explicat parintii si actioneaza in consecinta, trebuie rasplatit.
Ce fel de parinte esti?
Prin atitudinea pe care o adopta fata de disciplina, parintii pot fi impartiti in trei mari categorii. Sunt parinti permisivi, moderati sau foarte stricti. Parintii permisivi sunt cei care stabilesc foarte putine reguli de conduita pentru copil.
De obicei, ei ii lasa pe micuti sa faca aproape tot ce-si doresc, indiferent daca este bine sau mai putin bine. Nu le ofera nicio indrumare si nu-i ajuta sa inteleaga ce este bine si ce este rau. Ei vor invata sau nu aceste notiuni instinctiv sau de la alti copii sau nu vor reusi sa ajunga sa le diferentieze corect. Copiii acestor parinti sunt foarte rasfatati si sclifositi si vor mereu sa faca numai ce si cum doresc ei, fara a tine seama de ceilalti.
La maturitate, ajung sa fie niste persoane extrem de egoiste. Parintii moderati in privinta disciplinarii odraslelor sunt cei care stabilesc niste limite, iar in cadrul acestora ii lasa pe copii sa ia propriile decizii. Sunt fermi cu micutii, dar in acelasi timp iubitori, stiu sa le explice de ce li se impun aceste limite si in acelasi timp ii rasplatesc atunci cand iau decizii corecte. Acesti copii cunosc astfel autoritatea parintilor, dar au si independenta necesara pentru a-si cladi propria personalitate.
Ei ajung sa fie persoane responsabile, ce se integreaza foarte bine intr-o comunitate. Reusesc sa capete respect fata de ei insisi si sa aiba sentimentul stimei. Acestea ajung sa le considere valori in sine cu care ii si trateaza pe ceilalti. Stilul parintilor extrem de stricti este acela de a solicita micutilor o supunere neconditionata si imediata. Parintii nu gasesc de cuviinta sa comunice si sa le explice copiilor de ce le solicita sa faca sau nu ceva anume. Interzicerile sunt la ordinea zilei, copilul neavand niciun cuvant de spus nici in ceea ce-l priveste si in niciun caz nu este implicat in deciziile familiei. Nu de putine ori, acesti parinti ajung cu usurinta si la aplicarea unor violente fizice sau psihice asupra celor mici.
Copiii lor sunt extrem de timorati si de retrasi. La maturitate, ei ajung sa fie niste persoane dependente de indicatiile altora sau, din contra, indivizi rebeli care sfideaza orice fel de autoritate. Niciuna dintre atitudinile extreme (cea permisiva sau cea stricta) nu este buna nici pentru parinti, nici pentru copii. Ele nu-i vor ajuta pe parinti sa aiba copiii pe care si-i doresc. Comportamentul lor va ajunge sa fie si el unul la fel de extremist, ca si atitudinea parintilor. De aceea trebuie gasita o cale de mijloc, o atitudine moderata in privinta disciplinarii copiilor.
