Provocarile varstei intrebarilor

Copiii au un moment in dezvoltarea lor cand ne pun tot timpul intrebari. Perioada lui de ce? incepe pe la trei ani.

In jurul varstei de trei ani, copilul sufera mai multe modificari importante. Nu mai este un bebe, dar este inca extrem de dependent de parinti. Incepe sa priveasca lumea cu alti ochi si de aici problemele care apar. Este plin de intrebari despre tot ce-l inconjoara, refuza mult mai categoric sa se supuna unor restrictii ale familiei, are un comportament mai bizar. In acelasi timp, simte in continuare o nevoie acuta de stabilitate.

Toate schimbarile pe care le observi in comportamentul lui sunt extrem de importante pentru el. Multi parinti le trateaza cu superficialitate, ceea ce genereaza stari de tensiune. Cea mai indicata atitudine este aceea de a-l lua cat se poate de in serios pe copilul tau, sa discuti cu el ca si cu un om mare. Nu trece cu usurinta peste provocarile pe care ti le lanseaza, punandu-le doar pe seama copilariei.

De ce?

Descoperind incetul cu incetul lumea care il inconjoara, copilul devine tot mai curios. Incepe sa puna intrebari despre tot felul de lucruri, care mai de care mai nastrusnice. De ce? sunt cuvinte aflate foarte des pe buzele lui. In functie de bogatia imaginatiei lui, aceste intrebari pot fi extrem de surprinzatoare.

Ele ii satisfac micutului nu doar nevoia de cunoastere, ci si pe aceea de comunicare. Raspunsurile parintelui il ajuta si sa-si mentina un echilibru interior. Pe de-o parte, deoarece are raspunsuri la unele necunoscute pentru el. Pe de alta parte, pentru ca este un partener (in mintea lui) de discutie cu un adult. Reactiile parintilor fata de sirurile de intrebari nesfarsite ale copilului sunt diferite. Unii dintre ei le raspund cat mai in graba si cat mai pe scurt, iar dupa o a treia intrebare deja nu se mai obosesc cu un raspuns. Este o atitudine gresita.

In primul rand, deoarece nu-i satisface copilului nevoia de a sti. In al doilea rand, il va indeparta pe copil. Micutul va ramane cu intrebarile in minte si le va pune altor adulti (bunici, unchi, prieteni). Iar cei care ii vor acorda raspunsurile pe care le cauta ii vor fi un punct de sprijin si mai tarziu. De aceea, pentru a-ti apropia copilul si a cstiga respectul lui, e bine sa-i raspunzi cu multa rabdare, in cuvinte cat mai simple, pe intelesul lui, la tot ceea el doreste sa stie.

Primul nu categoric

Reactiile negative ale copilului se manifesta tot acum cu o mai mare intensitate. El refuza tot mai des anumite feluri de mancare sau orele la care mama i le serveste. Nu mai vrea sa doarma in timpul zilei si accepta tot mai greu sa mearga la baie dupa mai multe ore de joaca. Cei mai multi parinti considera ca acest comportament al copilului lor este o dovada de incapatanare. De aceea se incapataneaza si ei, mai mult decat odrasla, si ii impun tot soiul de norme rigide.

Aceasta este o greseala frecventa a parintilor care pleaca de la interpretarea eronata pe care o dau actiunilor copiilor lor. Pentru copii, aceste actiuni mai mult instinctive reprezinta o incercare de afirmare a personalitatii. Nu fac acest lucru pentru a-si supara parintii, ci incearca sa vada care le sunt limitele de rezistenta. Pentru copil, totul este un test, atat pentru el insusi, cat si in raport cu mama si tatal sau. Reactia acestora ar trebui sa fie in functie de modul in care doresc sa-si vada copilul crescand. Daca vor un copil fara personalitate, care sa se ascunda mereu sub fusta mamei, sa fie un timid in relatiile interumane, atunci pot sa fie extrem de rigizi in normele pe care le impun copilului.

Acesti parinti ar trebui sa fie insa constienti de riscurile pe care si le asuma, cel mai mare fiind acela de a-si transforma copilul dintr-unul normal intr-unul cu reale probleme psihice. Daca, dimpotriva, parintii reusesc nu sa impuna norme rigide, ci numai anumite limite care tin de educatia celor sapte ani de acasa, atunci copilul lor isi va putea dezvolta si afirma din plin propria lui personalitate. Atat in timpul copilariei, cat si al adolescentei si al maturitatii.

Comportament ciudat?

In alte situatii, parintii observa tot soiul de comportamente inconstante la micutul lor. Cateodata ofera cu mare larghete o bucata din ciocolata sa prietenului lui de joaca, alteori ii ia cu forta din mana bomboana acestuia. Uneori, se repede si da jos din leaganul lui preferat orice copil se afla in el, alteori cheama el vreun amic sa se dea impreuna in acelasi leagan. Unii parinti nu acorda prea mare atentie acestui comportament. Nu spun decat: Ei si, doar sunt copii!, la toate altercatiile ce izbucnesc intre ei. Sunt cu mult mai preocupati sa nu strice relatiile cu parintii prietenilor de joaca ai copilului lor.

Dar explicatia acestui comportament ciudat constau in starea de experiment in care intra micutul. El vrea sa vada care este efectul actiunilor lui asupra celorlalti copii, dar si asupra parintilor. Nu stie deocamdata ce fel de atitudine trebuie sa aiba in tot felul de situatii si de aceea experimenteaza. In functie de reactiile pe care le primeste la actiunile lui de la cei din jurul sau, el va invata mai tarziu sa ia singur decizii, va invata cand trebuie sa spuna da si cand trebuie sa spuna nu.

Nevoia de stabilitate

Cu toate aceste noi experimente ale copilului, el are in continuare o nevoie imensa de stabilitate. Se manifesta extrem de conservator in cu totul alte chestiuni, la fel de importante pentru el. Tine foarte mult la ritualurile zilnice. Vrea ca mama lui sa-i puna masa la o anumita ora, sa-l imbrace cu anumite hainute, sa-i spuna aceeasi poveste inainte de a adormi. O verifica chiar si remarca orice mici modificari pe care aceasta le face, de cele mai multe ori fara voie.

Nu poate dormi nici in cursul zilei, nici seara decat in patutul lui, cu pernuta sau cu paturica lui sau cu jucaria favorita. Daca incerci sa-l adormi in alta casa (la prieteni sau la rude), plange pana nu va mai puteti intelege cu el si tot nu va dormi. Pentru el, aceste lucruri stabile reprezinta siguranta de zi cu zi, dar si satisfacerea nevoii lui puternice de confort si de afectiune.